32 mii de pasageri a transportat la cursele regulate compania aeriană Air Moldova, în luna noiembrie, în creştere cu 19% comparativ cu perioada similară a anului 2009.
Cea mai mare creştere a fluxului de pasageri pe parcursul lunii noiembrie la cursele Air Moldova a fost înregistrată pe destinaţiile Chişinău-Bucureşti (+46%), Chișinău-Roma (+31%), Chişinău-Moscova (+23%), Chişinău-Istanbul (+18%), Chişinău-Londra (+17%) şi Chişinău-Milan (+9%).
Tot în luna noiembrie, compania Air Moldova a transportat aproximativ 600 de pasageri din Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev şi Otopeni spre Europa şi invers, aeroportul din Chişinău fiind de tranzit. În perioada Ianuarie-Noiembrie 2010 au fost transportați 8 400 pasageri de tranzit.
Volumul transportului de mărfuri şi mail în luna noiembrie a constuit 82 tone, ceea ce indică o creştere de 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.