„Vom discuta despre trecerea la moneda euro, după cum ştiţi, s-a vorbit despre acest lucru, dar nu am avut niciodată o perioadă stabilită pentru acest moment deosebit de important pentru ţara noastră. Consider că aderarea la moneda euro este cel mai important proiect după aderarea României la Uniunea Europeană. În consecinţă, printr-o ordonanţă de urgenţă vom înfiinţa Comisia naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro. Această comisie va avea rolul de a pregăti calendarul de intrare a României în Mecanismul Unic de aderare la moneda euro, precum şi acţiunile necesare pentru pregătirea economică, dar şi a societăţii româneşti pentru acest pas important„, a anunţat Viorica Dăncilă, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern.
 
În tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană nu există o dată limită pentru aderarea la zona euro, iar acest lucru se va întâmpla când ţara va fi pregătită.
 
Zona euro cuprinde în prezent 19 ţări din Uniunea Europeană, ultimul stat care a aderat fiind Lituania, în 2015.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE