Fostul tenismen Ion Țiriac se ocupă de un proiect gigant, care va avea rolul de-a forma specialiști în sport. Omul de afaceri va deschide o universitate, în Otopeni, care îi va purta numele.

"În acest moment am început construcția unei universități, care ne va costa cu siguranță 150 de milioane de euro. Sperăm să mai obținem înca 200 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, de la Bruxelles. Eu voi face 80 de ani în curând și n-am de gând să fiu cel mai bogat om din cimitir", a explicat Țiriac, într-un interviu acordat pentru Sport Bild, scrie DigiSport.

Ion Țiriac este pentru al patrulea an la rând, în fruntea ”Top 300 cei mai bogaţi români”, realizat de revista ″Capital″⁣. Omul de afaceri a acumulat cel puţin 100 de milioane de euro în plus în 2017 şi a investit în propria reţea de benzinării, pe lângă afacerile din domeniul auto şi al asigurărilor.

Fostul tenismen Ion Tiriac are o avere de 1,7-1,8 miliarde de euro. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE