Conferința Ministerială a OMC de
Declarațiile multilaterale semnate în cadrul acestui summit sunt negociate și decise prin consensul celor 164 de state membre OMC și necesită a fi implementate de către guvernele naționale în mod obligatoriu.
Șeful delegației Republicii Moldova, vicepremierul Octavian Calmîc, este invitat de către Comitetele economice regionale ale Organizației Națiunilor Unite să participe în calitate de speaker principal în cadrul unui eveniment adițional organizat de către agențiile specializate ONU în ajunul inaugurării oficiale a Conferinței Ministeriale OMC, pentru a prezenta experiența țării noastre și rezultatele înregistrate în procesul de implementare a Acordului de Facilitare a Comerțului, aprobat de către statele membre în cadrul Conferinței Ministeriale de
Potrivit Acordului de
Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al sistemului mondial de comerț în 2001, iar începând cu 2015 implementează în mod obligatoriu, Acordul internațional privind Facilitarea Comerțului și Acordul plurilateral privind Achizițiile Publice conform rigorilor și principiilor instituite de către OMC.


