Deputatul Ion Chicu anunță că va insista în Parlament asupra unui amendament prin care propune majorarea impozitului pe profitul băncilor până la 24%, în locul cotei de 18% prevăzute pentru anul 2027. Chicu susține că această cotă ar trebui aplicată pe o perioadă mai lungă, până când situația financiară a țării se va îmbunătăți.
Guvernul a propus pentru 2027 majorarea impozitului pe veniturile din activități financiare și de asigurări la 18%, față de 12% în prezent, iar autoritățile estimează că măsura va aduce venituri suplimentare la buget.
Chicu spune însă că o majorare temporară la 18% nu este suficientă și acuză guvernarea că încearcă să prezinte măsura drept una de „solidaritate” cu populația.
„Noi am venit cu un amendament care să instituie cota impozitului pe profit pentru bănci la 24%. Și nu pe un an, dar așa, pe o perioadă, până ce țara se va simți financiar mai bine”, a declarat deputatul.
Potrivit lui Chicu, argumentul potrivit căruia o taxare mai mare ar afecta capacitatea băncilor de a se capitaliza nu este convingător. El susține că sectorul bancar obține profituri suficient de mari pentru a suporta o contribuție mai mare la buget.
Deputatul a invocat în acest context situația unor bănci privatizate în anii 2017–2018 și a prezentat propriile calcule privind recuperarea investițiilor de către acționari prin dividende. Ca exemplu, Chicu s-a referit la Moldova Agroindbank și a afirmat că pentru un pachet de 41% vândut în 2018 cu aproximativ 450 de milioane de lei, acționarii ar fi încasat ulterior aproape 900 de milioane de lei sub formă de dividende.
Chicu susține că, în aceste condiții, argumentul că impozitarea suplimentară ar împiedica băncile să-și consolideze capitalul trebuie analizat mai atent.
„Țăranului de la 7 la 12 majorați, oamenilor simpli le majorați TVA, gaz etc. Dar bancherii cu miliarde nu-i atingeți”, a declarat deputatul.
Un alt amendament anunțat de Chicu vizează Legea nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar. Deputatul cere abrogarea acesteia, susținând că restricțiile introduse au afectat piața imobiliară și tranzacțiile cu locuințe.
Potrivit lui Chicu, tranzacțiile imobiliare ar fi scăzut cu aproximativ 80%, iar autoritățile ar trebui să găsească soluții pentru deblocarea pieței. El afirmă că, în decembrie 2025, a avut discuții cu reprezentanții Băncii Naționale și ai Ministerului Finanțelor pe acest subiect.
„Dacă voi aveți alte soluții pentru a debloca piața, pentru că tranzacțiile au scăzut cu 80%, faceți!”, a spus parlamentarul.
În același timp, Chicu afirmă că Banca Națională s-a opus amendamentului său privind anularea restricțiilor, invocând politica de reducere a numerarului și posibilitatea aplicării unor măsuri mai stricte în baza normelor europene.
Deputatul susține că politica fiscală și măsurile aplicate sectorului financiar trebuie regândite și acuză actuala guvernare că pune o presiune mai mare pe populație și mediul de afaceri, în timp ce protejează interesele sistemului bancar.
„Rămâne la obrazul și discernământul celor din PAS să arate societății: susțin oamenii sau nu, au de gând să pună sectorul bancar în slujba țării sau vor continua mai departe să distrugă tot ce-a mai rămas în țara asta?”, a declarat Chicu.
Deputatul a precizat că a elaborat, împreună cu colega sa Liliana Eșanu, 22 de amendamente la proiectul politicii fiscale pentru 2027 și că va reveni cu poziții pe măsură ce vor fi emise avizele instituțiilor asupra celorlalte propuneri.
De partea cealaltă, Guvernul argumentează că majorarea cotei pentru sectorul financiar este o măsură de „solidaritate” și estimează că politica fiscală pentru 2027 va aduce aproximativ 5,1 miliarde de lei venituri bugetare suplimentare.


