Legea elaborată de Partidul Democrat cu privire la interzicerea difuzării emisiunilor informațional-analitice ale televiziunii rusești este nu doar un act aflat în contradicție cu toate normele europene ce vizează libertatea cuvântului şi libertatea de exprimare și cu dispozițiile constituționale privind dreptul la acces la informație, dar şi o demonstrare a incapacității totale a Guvernului şi a majorității parlamentare în fața poporului.

Cu cât majoritatea parlamentară pro-europeană provizorie intensifică retorica anti-rusească şi încearcă să facă totul pentru a deteriora relațiile cu partenerul nostru strategic – Federația Rusă –, cu atât mai mult cetățenii Moldovei văd caracterul distructiv al acestor acțiuni şi pericolul lor, în primul rând, pentru economia țării, iar, drept efect, asupra vieții cetățenilor de rând.

Este puțin probabil ca atare de idei, care sunt un element al unui plan masiv de incitare a isteriei anti-rusești în ţară, să reprezinte un „produs” exclusiv al Partidului Democrat. Este evident faptul că aceasta este o rugăminte din afară, care se înscrie în tabloul general, global, orientat împotriva Rusiei.

Plus la aceasta, în cazul în care majoritatea parlamentară presupune că astfel de acţiuni o vor ajuta să spulbere dorinţa a peste 65 la sută dintre cetăţenii Moldovei de a avea relaţii de prietenie cu Federaţia Rusă, să conștientizeze că greșește amarnic. Pe noi ne leagă raporturi istorice de prietenie de secole, avem o singură credinţă Ortodoxă, interese economice comune şi, sunt convins, mai multe proiecte comune pentru viitor. Mai mult, în secolul nostru, cel al informatizării, în condițiile de dezvoltare a internetului, astfel de inițiative își pierd sensul. Interdicțiile nu le vor fi de ajutor. Or, oamenii vor opta să privească ceea ce consideră necesar să privească, nu ceea ce li se impune. Dimpotrivă, ceea ce este interzis va fi căutat cu un interes şi mai mare.

Acestea fiind spuse, declar:

În primul rând, nu voi semn (nu voi promulga) în nici un caz, acest proiect de lege.

În al doilea rând, orice încercări de a „pune bețe în roate” cooperării şi dialogului stabilit la nivel de șefi de state între Federația Rusă şi Republica Moldova, comise de Partidul Democrat şi sateliții săi în decursul acestui an, în final s-au dovedit a fi un eşec total.

În al treilea rând, aprecierea acţiunilor regimului actual, inclusiv a acestor inițiative, va fi făcută nu de către înalții demnitari de la Bruxelles, Washington, ci de către cetăţenii Moldovei, la alegerile următoare, când acest regim va deveni istorie”, a scris el.

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE