Penitenciarul nr.4 de la Cricova și-a deschis porţile pentru rudele persoanelor private de libertate în cadrul „Zilei uşilor deschise”. În acest context, astăzi, 27 mai 2016, peste 300 de deținuți și-au îmbrățișat familiile care au păşit pragul penitenciarului pentru a se revedea cu cei dragi de după gratii, comunică Politik.md. 
Scopul acestui eveniment îl constituie consolidarea legăturii persoanelor private de libertate cu societatea civilă şi facilitarea reinserţiei sociale postcondamnatorie.
Evenimentul a început cu Sfinta Liturghie, oficiată de preoții capelani în biserica nou-sfințită de pe teritoriul instituției de detenție.
Pe parcursul vizitei, oaspeţii au avut posibilitatea să vadă expoziția cu lucrări hand-made create de deținuți, celulele persoanelor private de libertate, cantina, biblioteca şi spaţiile de recreere.
Atmosfera a fost una de sărbătoare, mult așteptată de cei de după gratii, deoarece grație acestui eveniment deţinuţii au posibilitatea să-şi strîngă la piept copiii, familia şi apropiaţii.
 Menționăm că,  „Ziua ușilor deschise” a devenit deja o tradiţie pentru instituțiile de detenție din țară, fiind organizate cu regularitate de Serviciile activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarelor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE