army.mdArmata Națională a primit drept donație de la Ambasada SUA în Republica Moldova un lot de echipament și material medical în sumă de 300 mii dolari SUA, comunică Politik.md.
Donația a fost făcută după încheierea exerciţiului „Falcon Medic 2016”, care a durat două săptămâni. La acesta au participat 44 de cadre medicale din unităţile şi instituţiile medico-militare ale Armatei Naţionale şi 20 militari din serviciul medical al Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord, SUA.
Conform scenariului, medicii militari ai Armatei Naţionale, în comun cu cei din Carolina de Nord, au simulat un exerciţiu de asistenţă medicală la etapa prespitalicească în cazul unui incident cu apariţia victimelor în masă. Astfel, personalul medical a acţionat la mai multe locuri de instrucţie cum ar fi: secţia triaj medical, decontaminarea chimică, secţia urgenţe medicale, secţia pansamente, secţia evacuare medicală, secţia combaterea stresului de luptă, farmacia, celula coordonare evacuare şi secţia medicală a eşalonului superior.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE