Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat astăzi, 6 mai, la Parchetul General român. Demnitarul a fost citat de procurori pentru a i se aduce cunoştinţă faptul că este urmărit penal pentru o eventuală spălare de bani, într-un dosar legat de vânzarea unui teren din Băneasa către un om de afaceri, comunică Politik.md cu referire la Agerpres.
La intrare în sediul Parchetului, Traian Băsescu nu a dorit să dea declaraţii presei.
Dosarul deschis de procurorii de la Parchetul General are legătură cu un teren pe care Traian Băsescu l-a cumpărat de la Costel Căşuneanu. Astfel, pe 9 august 2000, pe vremea când era primar general al Capitalei, Băsescu a achiziţionat un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor 86 din cartierul Băneasa, pentru suma de 1,4 miliarde lei vechi - aproximativ 70.000 dolari la acea vreme.
Tot pe 9 august 2000, omul de afaceri Costel Căşuneanu a cumpărat un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, însă la un preţ de trei ori mai mare decât cel plătit de Băsescu.
Ulterior, în octombrie 2002, Traian Băsescu a vândut terenul din Aleea Privighetorilor către Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Căşuneanu, în schimbul sumei de 12 miliarde lei vechi - aproximativ 300.000 de dolari. Cu aceşti bani, Traian Băsescu ar fi cumpărat o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti cu suma de 280.000 dolari, pe care a donat-o apoi fiicei sale, Ioana Băsescu.