Ședința Comisiei Electorale Centrale de astăzi s-a declanșat cu scântei și replici dure între președintele CEC, Iurie Ciocan, și adjunctul său, Ștefan Urîtu, anunță Politik.md. Ultimul i-a acuzat pe unii responsabili din cadrul Comisiei de faptul că i-au restricționat accesul de informații cu privire la procesul de alegeri în comuna Băcioi, unde s-ar fi atestat mai multe incidente.
„Sunt unele informații contradictorii cu privire la persoanele care au domicilii provizorii. Chiar și deputatul Țuțu a spus că în Băcioi au votat și persoane, care nu au nici un fel de vize.
Vreau să văd dacă au votat persoane, care au acolo viză de reședință, sau persoane, care nu au adresa acolo. Noi suntem obligați să verificăm acest fapt. Eu consider că așa cum funcționarii electorali au acces la această informație – așa putem avea și noi acces, nu este un secret absolut faptul cine a votat. Eu îmi asum orice risc de a fi pedepsit, dacă voi utiliza informația respectivă în alt mod decât cel prevăzut de lege, dar consider că președintele nu are dreptul să-mi restricționeze dreptul la informație”, a declarat Urîtu.
În context, șeful Organului electoral central, Iurie Ciocan, a întrebat dacă și alți colegi au avut asemenea probleme cu accesul la informații, primind un răspuns negativ. „Examinând această cerere, eu nu pot să-mi asum această chestiune, pe care o consider abuzivă. Și am decis împreună cu Ștefan Urîtu să discutăm această cerere și să o punem la vot în Comisie. Dar nimeni din ceilalți colegi nu au avut asemenea probleme, dvs problemele le inventați!”, i-a reproșat Iurie Ciocan pe o tonalitate ridicată.
Disputa a pornit de la faptul că vicepreședintele CEC, Ștefan Urîtu, a solicitat o informație cu privire la numărul de persoane, care au votat în comuna Băcioi, codurile de identificare ale acestora, datele din registrele electronice cu privire la vot. Astfel, membrii CEC au votat împotriva unei asemenea solicitări, considerând-o drept una abuzivă.