Guvernul s-a întrunit ieri în prima lor ședință prezidată de premierul interimar Natalia Gherman, drept că într-o manieră informală.
Membrii în exercițiu ai Guvernului au stabilit modalităţile de lucru pentru perioada interimatului şi priorităţile de pe agendă, printre care asigurarea bunei implementări a proiectelor în curs de desfăşurare, dar şi continuarea reformelor în domeniile-cheie pentru asigurarea parcursului european al ţării.
De asemenea, membrii Executivului în exercițiu au raportat despre situaţia actuală în sectorul financiar-bancar, cel bugetar şi social.
„Guvernul în exerciţiu va activa în perioada următoare, în conformitate cu articolul 7' din Legea cu privire la Guvern, care presupune exercitarea funcţiei de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate, realizarea programelor de dezvoltare economică şi socială, asigurarea securităţii statului şi cetăţenilor, îndeplinind funcțiile de administrare a treburilor publice” a precizat prim-ministrul interimar, Natalia Gherman.
Menționăm, că din 22 iunie Natalia Gherman asigură interimatul funcţiei de prim-ministru, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.