Pentru funcția de primar al capitalei se va da o luptă foarte crâncenă între candidatul socialiștilor, Zinaida Greceanîi, și cel al liberalilor, Dorin Chirtoacă. Astfel, potrivit unui sondaj publicat astăzi de către Asociația Sociologilor și Demografilor din R. Moldova, Zinaida Greceanîi este susținută de 32,4% din alegători, pe când Dorin Chirtoacă – de 29,8% dintre respondenți, anunță Politik.md.
Următorul candidat în topul preferințelor alegătorilor este cel al blocului electoral PPEM, Oazu Nantoi – 6,9%, iar candidatul PLDM, Serafim Urechean, ar obține 5% din sufragii.
În cadrul aceluiași sondaj, este relevat faptul că pretendentul Partidului Popular din R. Moldova, Mihai Cîrlig, ar obține 4,8% din votul celor care au făcut o alegere conștientizată. Astfel, candidatul PPRM îi devansează pe cei ai PCRM, PDM, precum și pe candidații independenți.
Candidatul Oleg Brega ar obține 4,7% din voturi; candidatul formațiunii „Partidul Nostru”, Ilian Cașu – 4,4%; al PCRM, Vasile Chirtoca – 3,8%; al PDM, Monica Babuc – 2,3%.
În același timp, și rata celor indeciși este destul de mare. Circa o treime din cei interogați nu au putut da un răspuns clar cu privire la alegerea pe care ar face-o dacă duminica aceasta ar avea loc alegerile locale.
Menționăm, că sondajul a fost relizat în perioada 20-30 mai, pe un eșantion de 1042 de respondenți din capitală. Marja de eroare a sondajului este de +/- 2,8%.