Modelul economic polonez este un exemplu de succes ce poate fi preluat de Moldova. Declarația a fost făcută de Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministru al Economiei în cadrul întrevederii de astăzi cu Artur Michalski, ambasadorul Republicii Polone în Moldova.
Discuțiile s-au axat pe consolidarea relațiilor economice bilaterale între Republica Moldova și Polonia și atragerea companiilor poloneze să investească în Moldova. În acest context, ambasadorul Poloniei a remarcat importanța sporirii vizibilității pieței moldovenești în mediul de afaceri polonez, în special pentru companiile care activează în țările vecine, România, Ucraina.
Totodată, părțile au mai discutat despre posibilitatea extinderii asistenței oferite de partea poloneză în sectoare precum industria, referindu-se și la creditul oferit de Guvernul Poloniei,  în valoare de 100 milioane de euro, acordat pentru dezvoltarea sectorului agro-industrial din Moldova, din care 10% urmând a fi direcționate pentru dezvoltarea infrastructurii industriale.
La final, oficialii au convenit asupra organizării în luna iunie la Chișinău a celei de-a 5-a Comisii interguvernamentale moldo-poloneze. Părțile au agreat și asupra organizării, în aceeași perioadă, a unui forum de afaceri moldo-polonez în vederea stabilirii parteneriatelor și proiectelor de investiții comune.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE