Proiectul de Politică butar-fiscală se află de mai mult timp pe masa celor din ministere și reprezentanți ai agenților economici și a fost supusă mai multor dezbateri în cadrul unui șir de ședințe.
Redacția Politik.md a intrat în posesia informației cu privire la acest proiect și vă prezintă pe scurt câteva din tezele expuse. Documentul vine cu mai multe modificări și amendamente de ordin fiscal, care sunt prevăzute în Obiectivele politicii fiscale şi vamale pe termenul mediu 2015 – 2017.
Astfel, se majorează accizele la băuturile alcoolice: cu 2,15 lei pentru bere și 11,7 lei pentru alte băuturi fermentate, accizele la parfumuri cu 30%, la articolele de bijuterie din metale prețioase cu 35,5 lei per gram, dar și la articolele de tutun cu până la 40%.
Mai mult decât atât, se majorează cu 50% taxa pentru utilizarea drumurilor. Autoritățile susțin că această decizie este necesară pentru majorarea resurselor financiare la reabilitarea reţelei de drumuri în Republica Moldova.
Solicitarea agricultorilor ca să le mențină TVA la nivelul de 8% a fost neglijată de către Ministerul Finanțelor, astfel că această cotă redusă a TVA va fi extinsă doar față de unele produse din fitotehnie şi horticultură. La fel, a fost ignorată și solicitarea de asigurare a  creditării  în  agricultură  la  dobânzi  mici.
Pe lângă acestea, se prevede majorarea cotelor accizelor la produsele petroliere importate şi/sau livrate pe teritoriul Republicii Moldova (benzina, motorina şi derivaţii acestora, gazele lichefiate şi naturale. În același timp, se va micşora cota accizului pentru păcură de la 1455 lei/tonă - până la 348 lei/tona.
Vă propunem în continuare să citiți prevederile proiectului. 
 
 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE