După ce au făcut public textul Acordului Alianţei pentru Moldova Europeană, s-a aflat şi care sunt priorităţile stabilite de către cele două partide semnatare, anunţă Politik.md. Printre lucrurile calificate drept primordiale se menţionează aplicarea și respectarea etapelor de implementare a Agendei de asociere și a Acordului de Asociere, cu partea sa componentă – Acordul de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător.
Printre priorităţi se regăseşte şi: depolitizarea instituțiilor de drept, accelerarea și eficientizarea procesului de reformă a justiției, adică reforma Procuraturii în consultare cu Comisia Europeană și cu solicitarea delegării unei misiuni UE în domeniul justiției, în spiritul și conform prevederilor Agendei de Asociere și Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE.
Cele două părţi au mai stabilit că funcția de Președinte al Republicii Moldova nu este partajabilă politic, iar pentru evitarea blocajului politic, părțile urmează să constituie, în termen de 30 de zile după crearea Alianței, o comisie de experți cu participarea reprezentanților europeni, care să vină cu soluții în vederea alegerii noului Președinte al Republicii Moldova la expirarea mandatului Președintelui actual.
O prioritate naţională Alianța o consideră - continuarea cursului strategic de integrare europeană, dar în acelaşi timp se menţionează că aceasta nu trebuie să limiteze relațiile Republicii Moldova cu alți parteneri externi. Printre alte priorităţi s-au stabilit: reintegrarea teritorială și consolidarea statalității; dezvoltarea economică modernă bazată pe investiții, susținerea businessului, consolidarea sectorului bancar, dezvoltarea agriculturii moderne, bazate pe tehnologii și sisteme performante de colectare și procesare a materiilor prime agricole, modernizarea infrastructurii, ocrotirea familiei,  reforma administrației publice (inclusiv instituționale conform modelelor europene) și descentralizarea.
În acelaşi timp, părţile au convenit şi asupra unor sancţiuni. Astfel, dacă cineva va încălca principiile de desemnarea sau revocare a unor persoane, acestea vor fi considerate încălcări grave ale prezentului Acord și vor duce la încetarea acestuia, la destrămarea Alianței și retragerea încrederii Guvernului investit.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE