La mijlocul lunii ianuarie 2015, cele trei partide pro-europene vor anunţa crearea noii Coaliţii, anunţă Politik.md. Acest lucru a fost confirmat de către liderul PLDM, Vlad Filat, precum şi de către preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
Potrivit lui Filat, deocamdată cele trei partide se află în proces intens de negocieri, deşi încă nu au fost partajate portofoliile şi nici priorităţile legislative.
În acelaşi timp, democratul Dumitru Diacov a anunţat că pe data de 12 sau 13 ianuarie, Parlamentul urmează să se întrunească într-o nouă şedinţă, în care să fie anunţată crearea noii Coaliţii, dar şi a noului Guvern.
În acelaşi timp, Diacov a menţionat că o problemă în cadrul procesului de negocieri o constituie partajarea funcţiilor principale în stat şi asta pentru că un partid îşi doreşte partajarea funcţiei de preşedinte de ţară, fapt cu care nu sunt de acord celelalte două formaţiuni.