Un grup de preoți au venit astăzi cu un mesaj pentru toți cetățenii, prin care îi îndeamnă să voteze conștient și din inimă, anunță Politik.md. În același timp, fețele bisericești condamnă orice mesaj promovat de politicieni în campania electorală, prin care oamenii sunt speriați cu un eventual război sau manifestări tragice după alegeri.
„Cerem ca lumea să nu fie îngrijorată și înspăimântată, ci să iasă la vot și să asculte de inima lor și de îndemnul mitropolitului. Va fi greu să luăm o decizie, pentru că suntem la răspântie și se vorbește că e o vreme apocaliptică.
Chemăm ca să fie toți calmi și să voteze, indiferent pentru cine, pentru că e voința omului să se exprime. Am pledat pentru independență și democrație, și nu pentru Rusia sau România. Toți suntem ortodocși și suntem într-un neam cu sfințenie de sus, și prin dragoste să facem acest lucru”, a subliniat părintele Ioan.
Un alt preot, pe nume Vitalie, a mai adăugat că nu trebuie sa votăm pentru concerte, sau idei frumoase, sau pentru promisiuni, ci trebuie să votăm din inimă.
„Pentru că suntem urmașii unui imperiu bizantin imens, pentru că suntem parte a unei culturi europene de Est, trebuie să ne mândrim cu acest lucru și nu trebuie să irosim alegerea, pentru ca să nu ne calce în picioare cei care ne doresc răul”, a menționat părintele Vitalie.
În context, slujitorii bisericii au spus că nu vor face campanie pro sau contra vreunui candidat la alegerile din acest week-end, deși au sublinit că nu vor vota niciodată pentru partidele, care au adoptat legea privind egalitatea de șanse, lege care a stârnit un val de indignări din partea fețelor bisericești. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE