Doi moldoveni au fost reţinuți pentru că au încercat să transporte ilegal circa 25 mii de ţigarete, de marca Plugarul. Cazul a avut loc ieri, 22 iunie curent, pe malul râului Prut, informează Politik.md.

Dându-și seama că sunt urmăriți, suspecții au aruncat coletele şi au încercat să se ascundă în pădurea din preajmă. Persoanele au fost somate verbal de nenumărate ori pentru a se opri, însă aceștia nu s-au supus. În acest sens, oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare și au tras câteva focuri din armă vertical.

Tinerii reţinuţi sunt locuitori ai satului Semeni din raionul Ungheni, cu vârste de 19 şi 20 ani.

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că, anterior, tinerii s-au cunoscut pe malul râului Prut cu un cetăţean român, cu care s-au înţeles prealabil să-i transmită ţigări, cu scopul de a obţine profit după realizare. La verificarea coletelor, au fost numărate 25 mii de ţigarete marca Plugarul, cu timbrul de acciz R.Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE