O grupare din 9 cetățeni ai R. Moldova specializată în traficul de migranți a fost destructurată de Poliția de Frontieră, anunță Politik.md. Moldovenii facilitau trecerea afganezilor prin R. Moldova și Ucraina, ca aceștia să ajungă într-o țară europeană.
De la fiecare migrant în parte, membrii rețelei încasau a câte 5 mii de euro pentru un matur și 2500 de euro pentru fiecare minor, banii fiind încasați pe conturi bancare. În perioada 2013-2014, aceștia au organizat trecerea ilegală a frontierei de stat pentru 3 familii de origine afgană.
La începutul lunii august 2013, 12 cetățeni ai Afganistanului, adică două familii au trecut ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova, fiind ajutați de un fost grănicer. Străinii au traversat hotarul moldo-român, înotând râul Prut, însă grupul a fost reținut. Migranții au fost predați autorității de frontieră moldovenești, îar odată ajunși pe teritoriul R. Moldova afganii au solicitat azil.
Între timp, cât se examina cererea de acordare a protecției pe teritoriul Republicii Moldova, una din familiile reţinute, fiind ajutată de membrii grupului infracţional, a reuşt să fugă de la Centrul de plasament şi să ajungă ilegal pe teritoriul Ucrainei, prin sectorul verde al frontierei, proxim localității Săiți, raionul Ştefan Vodă.
Potrivit informațiilor obţinute de polițiștii de frontier, gruparea își continuă activităţile infracţionale, chiar dacă la 25 februarie curent a fost reținut un minor din Căuşeni, membru al grupării, după ce a călăuzit o altă familie de afgani, la fel prin Săiţi. La fel, a fost reținut un al doilea membru al grupării, care urma să preia familia de afgani și să o transporte până la frontiera cu România. Totuși membrii grupului criminal au fost demascați.
În componența acestuia intră 9 cetățeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 17 şi 58 de ani, doi dintre care sunt cu antecedente penale. 4 din ei  se ocupau cu organizarea şi găsirea potențialilor migranți afgani, 4 asigurau transportarea acestora şi unul avea rolul de călăuză.
În prezent,  un organizator și un complice sunt anunțați în căutare, vina lor fiind demonstrată, un alt organizator se află în arest, iar pe numele celorlalţi membri ai grupului infracţional au fost emise mandate de învinuire.  Conform art. 362, al.3, din Codul penal al Republicii Moldova, organizarea migraţiei ilegale de un grup criminal organizat se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1600 de lei – la 20 mii de lei, sau cu închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE