Liberalii Reformatori sunt profund îngrijorați de situația creată în domeniul economico-financiar și cer demisia guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, anunță Politik.md.
În acest sens, ei susțin, printr-un comunicat de presă, că implicarea frauduloasă a băncilor Republicii Moldova și a judecătoriilor în spălarea a peste 18 miliarde dolari, proveniți din Federația Rusă, este foarte gravă.
„Aceste tranzacții dubioase s-au făcut cu aprobarea tacită a instituțiilor de control ale statului, în special a Băncii Naționale, ceea ce afectează grav credibilitatea sistemului bancar și a statului Republica Moldova.
Un act inadmisibil a fost acceptul Băncii Naționale a Moldovei pentru vânzarea către banca de stat a Federației Ruse Vneșekonombank a unui pachet important de acțiuni al Băncii de Economii a Moldovei. Cedarea controlului asupra unicei bănci cu capital de stat către Guvernul Federației Ruse contravine interesului național și parcursului european a Republicii Moldova”, se arată în declarația de presă al PLR.
Liberalii reformatori spun că BNM a aprobat iresponsabil tranzacția în condițiile când Vneșekonombank, este sub investigație în Ucraina pentru bănuieli de implicare în finanțarea separatismului și grupărilor teroriste.
La fel, ei acuză Judecătoria Buiucani de faptul că refuză să examineze cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și din acest motiv solicită Consiliului Superior al Magistraturii să examineze activitatea judecătorilor care au respins cererea de examinare a legalității concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE