politik.mdForul Legislativ se întrunește astăzi, 16 aprilie, într-o ședință de lucru, la ora 14:00, anunță Politik.md. Pe ordinea de zi figurează mai multe subiecte ce țin de modificarea sau completare unor legi.
Un proiect important este cel al deputaților comuniști, care ține de Registrul de stat al Alegătorului, dar și cea de aprobare a Concepției Reformei Procuraturii. 
Una din ele este cea a Legii nucului și Legea despre semințe. Deputații propun ca exportatorii de nuci sau alte semințe să fie scutiți de taxa de 1,5% din valoarea exportului și asta pentru că R. Moldova s-a angajat, în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, să abolească toate taxele de export.
Un alt subiect de pe agendă ține de condițiile persoanelor aflate în detenție, drepturile lor, precum și alte facilități, pe care le vor obține aceștia; subiecte privind drepturile de autor și cele conexe, a cadastrului și bunurilor immobile, precum și altele.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE