Fostul primar al unei localităţi din raionul Taraclia a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Acesta a adus statului prejudicii de peste 151 mii lei, informează Politik.md.
Potrivit procurorilor, în decembrie 2008, ex-primarul a permis unei întreprinderi private să ia în arendă gratuit, pe un termen de 3 ani, un iaz amplasat pe teritoriul a două raioane. Ba chiar mai mult, acesta i-a oferit întreprinzătorului posibilitatea de a prelungi termenul de arendă după expirare.
Pentru acțiunile sale, fostul primar a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, pentru prejudiciul cauzat, acesta trebuie să restituie statului 151185,39 lei.
Menționăm că un caz similar a avut loc în luna martie curent, când un alt fost primar al unei localităţi din Taraclia a fost condamnat la 5 ani de închisoare și a primit o amendă de 140 mii lei.