Mai multe partide deja au început pregătirile de campania electorală din această toamnă. La fel au făcut și Partidul Democrat, precum și cel al Socialiștilor, anunță Politik.md.
Democrații, în cadrul ședinței organizației din sectorul Centru al capitalei, și-au stabilit acțiunile politice, sociale, de team building și de pregătire a echipei pentru electorală.
„Astăzi trebuie să punem în prim-plan alegerile, iar în această perioadă specială, activităţile noastre vor fi axate pe organizaţiile primare. Dorim să accentuăm rolul lor și să le atribuim un statut mai înalt. Vom avea ocazia să ne revedem și într-un cadru informal, pentru a definitvia agenda structurilor primare, astfel încât să dinamizăm procesele în interiorul lor”, a declarat democratul Liviu Oboroc, care este și viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.
Una dintre acțiunile planificate este Campania PDM Chișinău „Împreună pentru fiecare”, care presupune colectarea de bani pentru procurarea Coșului de Paște pentru 600 de oameni nevoiași.
Nu s-au lăsat mai prejos nici socialiștii. Ei au venit cu o serie de acțiuni menite să obțină aprecierea potențialilor alegători. Aceștia eu ieșit în acest week-end la o acțiune de înverzire a două parcuri din capitală. Echipa PSRM a plantat peste 200 de puieţi de tei, castani, arţari pe: str. Calea Ieşilor, parcul Sculeni, şi parcul din sectorul Rîşcani.
Despre Campania electorală, socialiștii au discutat în cadrul şedinţei Consiliului Republican al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, unde s-au stabilit: scopurile, obiectivele şi direcţiile principale ale campaniei politice PSRM în perioada electorală.
De asemenea, membrii Consiliului au discutat proiectul planului PSRM cu privire la direcţiile de dezvoltare social-economică a Moldovei pe termen mediu, elaborat de un grup de economişti.