curentul.mdPreședintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Alexandr Gusev, a menționat, în cadrul unui interviu  pentru curentul.md, că prețurile la gazele naturale, în acest an, se vor reduce trimestrial, anunță Politik.md. Potrivit oficialului, scăderea va fi de circa 2-3 dolari pe parcursul unui trimestru.
„Reducerea preţului ţine, în primul rând, de conjunctura pieţii. Noi deja avem o tendinţă de reducere a preţului. Spre exemplu în 2013 preţul mediu anual era de 385 dolari SUA. Pe parcursul anului 2013, preţul scădea de la 390 la 375 dolari, per trimestru.
Dacă e să ne referim la prognozele pentru anul 2014 atunci preţul mediu anual ar putea fi la nivelul de 365-370 dolari. Respectiv, se va reduce cu fiecare trimestru, să zicem, de la 375 - la 360 de dolari la finele acestui an”, a declarat Gusev.
Președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz” însă, a precizat că acestea sunt nişte calcule estimative, și deocamdată nu a fost coordonat cu SAD „Gazprom” preţul exact pentru primul trimestru. Asta deoarece mai urmează să fie efectuate careva acţiuni protocolare consecutive. 
Referitor la contractul prelungit în acest an cu Gazprom, oficialul spune că acesta s-a datorat muncii meticuloase alături de echipa Ministerului Economiei, dar și a unui lung proces de negocieri.  
„Evident, acordul adiţional semnat prevede o anumită reducere de preţ. E una mică, ne-am dori să fie mai mare, însă noi credem că în viitor vom reuşi să ajungem la o înţelegere. Respectiva reducere ţine, în primul rând, de tendinţele mondiale de pe piaţa produselor petroliere, de preţurile medii europene la care SAD „Gazprom” furnizează gazele naturale în Europa şi care la fel se reduc un pic. Am putea afirma că ne menţinem în tendinţele generale care presupun anumite ajustări de preţuri”, a mai adăugat Gusev.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE