Deputații Partidului Comuniștilor au depus o sesizare la Curtea Constituțională și cer autosesizarea Procuraturii Generale în privința modificărilor Codului Fiscal, efectuate de către Coaliție. Deputații comuniști Eduard Mușuc, Vladimir Vitiuc și Anatol Gorilă au acuzat astăzi, 17 ianuarie, autoritățile de „atac asupra autonomiei locale, prin plafoanarea taxelor locale”, anunță Politik.md.
Potrivit lui Eduard Mușuc, prin această hotărâre a Parlamentului sunt promovate interesele businesului mare, cazinourilor, benzinăriilor, centrelor comerciale mari, dar nu interesele cetăţenilor de rând.
„Această lege a fost adoptată ilegal, fără dezbateri în Parlament. Este vorba despre falimentarea administraţiei publice locale şi lipsirea de posibilitatea de a presta servicii de calitate cetăţenilor. Calificăm această lege drept renunț definitiv la procesul de descentralizare și încă un pas din partea Coaliției spre centralizare și uzurparea puterii în stat”, a declarat Muşuc, în cadrul unei conferinţe de presă.
Comuniștii cer demiterea necondiţionată a președintelui Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Veaceslav Ioniţă, pentru că a promovat această inițiativă în Parlament. De asemenea, îi solicită Procuraturii Generale să pornească o anchetă penală pe cazul respectiv, pentru componenta corupţională şi modalitatea ilegală de aprobare a acelui proiect de lege.