Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a criticat dur Guvernarea pentru situația creată la Banca de Economii și la Aeroportul Internațional Chișinău, anunță Politik.md. Liderul comunist spune că fracțiunea sa va cere examinarea situației în cadrul unei ședințe a Parlamentului, dar și va lua măsuri drastice în această privință.
„Noi o sa discutăm acest lucru și o să punem pe agenda Parlamentului și pe masa de lucru aceste evenimente a organelor respective juridice. O să fim foarte duri în analiză și luare de măsuri împotriva acestor evenimente, a acestui fapt care a avut loc”, a declarat Vladimir Voronin.
Potrivit portalului jurnal.md, comunistul a infirmat zvonurile precum că el sau vreun membru al partidului, pe care îl conduce, s-ar fi implicat în aceste acţiuni. Totodată, Voronin spune că va sesiza instituţiile de drept pe marginea acestor cazuri.
„Toate aiurelile din jur, că cineva din echipa noastră a participat într-un fel sau altul, nici nu se discută. Nici nu au avut loc, nici nu puteau să aibă loc. Noi, 8 ani cât am fost la guvernare, am ţinut cu toată forţa, că toate aceste măsuri să nu fie implementate atunci. Ei s-au folosit de ocazie şi au făcut această prostie”, a declarat Voronin.
Menționăm, că Guvernul a cedat 22,7% din acţiunile Băncii de Economii,dar şi-a păstrat pachetul de blocaj, de 33,3%. Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat în concesiune pentru 49 de ani companiei "Avia Invest". Întreprinderea s-a angajat să modernizeze aeroportul şi să facă investiţii de 244,2 milioane de euro în această perioadă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE