Președintele Parlamentului, Igor Corman, va discuta astăzi, 6 septembrie, în cadrul unei întrevederi cu reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internațional în Moldova, Armina Haciatrean, despre un nou program de finanțare, scrie politicon.md citat de către Politik.md.
Întrevederea vine să preceadă negocierile asupra noului Acord de finanțare din partea FMI, care va fi semnat în toamna anului curent.  În acest sens, Guvernul a creat un grup de lucru, din reprezentanții Ministerului Finanțelor și ai Ministerului Economiei, care lucrează asupra noului program cu FMI. Proiectul programului ar urma să fie propus spre examinare unei delegații a misiunii FMI, așteptată în curând la Chișinău.
Autoritățile din R. Moldova afirmau anterior, că semnarea noului acord cu FMI va permite menținerea stabilității macro-economice și promovarea reformelor, care să asigure o creștere economică în R. Moldova.
Anterior, primul ministru, Iurie Leancă declara că obiectivele Guvernului coincid cu cele ale FMI, privind asigurarea stabilității economice și dezvoltarea durabilă a țării. „În acest sens, ne propunem să continuăm cooperarea eficientă cu FMI, asigurând previzibilitatea necesară pentru un dialog constructiv”, a menționat Iurie Leancă.
La rândul său, guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, spunea că semnarea unui nou acord cu FMI va spori credibilitatea R. Moldova și va contribui la continuitatea reformelor structurale.
Ultimul program al R. Moldova cu FMI a fost aprobat la 29 ianuarie 2010 și a fost susținut de un credit în valoare totală de 574,4 milioane de dolari SUA. Acesta reprezintă cel mai mare împrumut acordat Chișinăului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE