Președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a fost întâmpinat acum o oră de către președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, la Aeroportul Internațional Chișinău, anunță Politik.md. Liderul a de la Aşhabad a dat mâna cu preşedintele Nicolae Timofti, a gustat din pâine şi sare, după care a primit un buchet de trandafiri albi din partea a 3 tineri îmbrăcați în straie naționale.
Acestuia i s-au adus onoruri militare şi a urmat intonarea imnurilor celor două state. Ulterior cei doi președinți au plecat cu escorta spre Reşedinţa de Stat, unde vor avea o întrevedere oficială și vor susține și o conferință de presă.
Preşedintele Turkemnistanului, va avea întrevederi şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, dar şi cu premierul Iurie Leancă. Ulterior, Gurbangulî Berdîmuhamedov va depune flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi va vizita Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Capitală.
În cadrul acestei vizite, urmează a fi semnat mai multe acorduri bilaterale în domeniile economic şi cultural.