Preşedintele Republicii Turkmenistan, Gurbangulî Berdîmuhamedov, va vizita Republica Moldova în perioada 24-25 iulie, la invitația președintelui Nicolae Timofti, anunță Politik.md.
Potrivit unui comunicat de presă al președinției, programul pentru această vizită include mai multe întrevederi ale oficialului cu demnitarii R. Moldova. Șeful statului turkmen va fi întâmpinat la ora 09.20, în  Aeroportul Internațional Chișinău, printr-o ceremonie oficială, de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Mai târziu, cei doi șefi de stat vor aveaconsultări tête-à-tête în cadrul întrevederii la Reședința prezidențială.
La ora 10.00, la Reședința de stat, președintele Timofti va avea o sesiune foto oficială cu președintele Republicii Turkmenistan, Gurbangulî Berdîmuhamedov, după care cei doi vor desfășura consultări în format lărgit, cu participarea membrilor celor două delegații oficiale.
La ora 10:50,  vor fi  semnate acordurile bilaterale dintre cele două state, iar la ora 11:00, președinții celor două state vor oferi o declarație de presă comună la Reședința de stat.  
De asemenea,șeful statului turkmen are programate întrevederi cu prim-ministrul Iurie Leancă și cu președintele Parlamentului, Igor Corman.
Pe parcursul vizitei sale în Republica Moldova, Gurbangulî Berdîmuhamedov va depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și va vizita Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE