poza simbolUn seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs luni dimineaţă în insula Mindanao din sudul statului Filipine, a anunţat Centrul american de geofizică (USGS), citat de AFP.
Cutremurul a fost înregistrat la ora locală 4:08 (20:08 GMT duminică). Potrivit estimării USGS, probabilitatea ca din această mişcare tectonică să fi rezultat victime este redusă. Cu o zi în urmă, zece persoane au fost rănite după un alt seism în aceeaşi regiune.
Institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie a confirmat seismul şi a precizat că acesta s-a resimţit în localitatea Carmen de pe insula Mindanao, stârnind panică în rândul populaţiei.
Mai devreme în acceaşi zi, un cutremur cu magnitudinea 6,6 a fost înregistrat în Taiwan.
Statul Filipine este situat pe Centura de foc a Pacificului, unde se întâlnesc plăcile tectonice care provoacă o intensă activitate seismică şi vulcanică.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE