O singură etapă panâ la finalizarea calificărilor în turneul feminin de tenis de la Timișoara (România), cu un fond de premii de 10.000 de dolari SUA. Din patru moldovence prezente în această etapă a competiției, doar Gabriela Porubin și Iulia Helbet continuă lupta pentru accederea pe tabloul principal.
Surorile Alisa și Melisa Martânov au părăsit competiția, eliminate fiind de una și aceeași jucătoare, Irina Elena Preotescu din România. În prima rundă, ea a trecut de mezina Alisa cu scorul 6-3, 6-2, iar în meciul următor, Preotescu a eliminat-o și pe Melisa (6-0, 6-4).
Favorita numărul 5 a calificărilor de la Timișoara, Gabriela Porubin, a avut însă o prestație mai reușită. Inițial ea a trecut de sportiva sârbă, Alexandra Reljic (Serbia), 6-1, 6-2, iar în meciul următor va juca împotriva jucătoarei cehe, Dominika Paterova. O victorie în această partidă o teleportează, pe fiica cunoscutului showmen Andrei Porubin, pe tabloul principal al concursului.
Pe tabloul principal tinde să ajungă și cea mai mare tenisistă din Moldova, prezentă la clubul Dyadora din Timișoara, Iulia Helbet. Ea a învins-o pe rusoaica Neli Ponomariova (6-2, 6-3) și are un singur ”hop” până la următoarea etapă, numit Oana Carmen Trus.
Meciurile de pe tabloul principal sunt așteptate și de cea mai bună jucătoare moldoveană a momentului, Anastasia Vdovenco, favorita nr. 8 a turneului.

