Partidul Liberal Democrat din Moldova constată cu îngrijorare că Partidul Liberal continuă campania îndreptată spre tensionarea situaţiei politice din Republica Moldova, o dovadă în acest sens fiind şi conferinţa de presă organizată astăzi de reprezentanţii acestei formaţiuni. Aceasta este reacția partidului publicată astăzi, 29 aprilie, la cele anunțate anterior de către liderul PL, Mihai Ghimpu, anunță Politik.md.
Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, ei susțin că este evident că scopul urmărit de liberali este crearea unei situaţii de haos total, ceea ce ar compromite orice posibilitate de revenire la normalitate şi ar deturna Republica Moldova de pe calea democraţiei şi integrării europene.
Nu mai puţin îngrijorător este modul în care PL anticipează deciziile Curţii Constituţionale, prezentând sesizarea, ce urmează să o depună în această instanţă, ca pe un fapt deja împlinit. Aceasta ridică anumite semne de întrebare referitoare la esenţa evenimentelor politice din Republica Moldova.
În situaţia creată, PLDM declară că va folosi tot arsenalul democratic şi legal, pe care îl are la dispoziţie, pentru a curma tentativele de destabilizare în continuare a situaţiei politice şi pentru a asigura revenirea Republicii Moldova la normalitate. Numai astfel Republica Moldova îşi va putea continua dezvoltarea pe calea europeană a democraţiei şi reformelor”, se arată în comunicatu liberal-democraților.
Amintim, că astăzi liberalul Mihai Ghimpu a venit cu o avertizare către cei din PLDM, că se va adresa la Curtea Constituțională în privința adoptării unei hotărâri, prin care atribuțiile președintelui Parlamentului îi revine unui vicepreședinte. Ghimpu a spus că va contesta acest lucru și că se va adresa și înaltelor Instituții Comunitare Europene.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE