Selecționata feminină Under-17 a țării noastre a repurtat o splendidă victorie într-o competiție disputată la Vadul lui Vodă, după ce a repurtat două victorii dramatice, în urma loviturilor de departajare.
După cum am mai informat, la Turneul de Dezvoltare UEFA, găzduit de către Centrul tehnic de pregătire a selecționatelor al FMF, au participat reprezentative din trei țări. În afara tricolorelor, pe stadionul de pe malul Nistrului au mai jucat fotbaliste din Slovacia și Belarus.
În partida de inaugurare, disputată joi, echipa antrenată de Alina Steţenco a învins cu scorul de 4-3 (depă executarea penalty-urilor), naţionala de junioare a Slovaciei. A doua zi, oaspetele de la Bratislava s-au răzbunat și au devansat echipa din Belarus cu scorul de 2-0.
În ultima zi a turneului, echipa noastră a obţinut a doua victorie în cadrul Turneului de Dezvoltare UEFA, ea obținând ounctaj maxim. La fel ca în partida cu Slovacia, (timpul regulamentar s-a încheiat la egalitate 0-0), iar după executarea penalty-urilor, moldovencele au învins cu 4-3. Regulamentul competiției prevede, însă, că în Turneul de dezvoltare UEFA nu sunt învingători, toate echipele primind cupe asemănătoare.
Potrivit site-ului oficial al Federației Moldovenești de Fotbal, tricoul naționalei noastre a fost purtat de următoarele jucătoare: Margarita Panova, Daniela Furculiţa, Ana Arnautu, Violeta Miţul, Irina Vorona, Diana Loghin, Irina Topal, Valeria Rusu, Margarita Bandâc, Diana Butnaru, Carolina Ţabur, Nionela Siriţanu, Adriana Raşcov, Irina Daniliuc, Laura-Maria Mereuţa, Irina Bîrsanu, Rosina Cara, Galina Lupaşcu, Victoria Culciţchi și Mihaela Soltan. Antrenoarea principal a lotului național de junioare este Alina Stețenco.

