Tinerii pînă la 18 ani au primit restricții privind vizita în timp de noapte a cluburilor, barurilor și restaurantelor. Aceștia nu o vor putea face decât însoțiți de un părinte sau tutore, anunță Politik.md.
Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi, 4 aprilie, de către deputații Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul ședinței plenare. Proiectul prevede că cei, care nu au împlinit vârsta de 18 ani, au interzis în cluburile de noapte în intervalul orelor 23:00 și 7:00.
Proiectul de lege vine cu modificări ale Codului contravențional, prin care se stabilește că accesul minorilor în aceste localuri se va pedepsi cu amenzi  de la 8 mii lei până la 12 mii de lei, pentru persoana fizică sau persoana juridică, care desfășoară activitatea de întreprinzător.
În cazul în care întreprinzătorul a încălcat repetat legea pe parcursul unui an de activitate, permițând accesul minorilor, acestuia îi va fi interzisă desfășurarea activității pe o perioadă de la 3 la 6 luni. Responsabile de constatarea contravențiilor vor fi organele afacerilor interne, iar scopul acestui proiect este de a  diminua infracționalitatea juvenilă.
Proiectul sus-menționat a fost aprobat în două lecturi, cu votul majorității parlamentare și va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE