
Procuratura Generală a elaborat un proiect de lege în care propune modificarea procedurii de selectare a candidatului la funcţia de procuror general, anunță Politik.md.
Potrivit proiectului, se propuneca selectarea candidatului la funcţia de Procuror General să fie efectuată de Adunarea Generală a Procurorilor prin votul direct, secret şi liber exprimat al tuturor procurorilor din Republica Moldova. Candidatura urmează să fie propusă preşedintelui Legislativului, iar acesta, la rândul său, o va supune votului în Parlament.
„În prezent, legislaţia în vigoare nu reglementează procedura de selectare de către Preşedintele Parlamentului a candidatului la funcţia de Procuror General şi respectivele propuneri de lege ferenda vin să acopere acest vid legislativ, luînd în calcul prevederile Constituţiei cu referire la subiect.Proiectul este elaborat şi în vederea înlăturării golurilor existente în Legea cu privire la Procuratură, pentru asigurarea independenţei procurorilor şi depolitizarea instituţiei, promovării în funcţia de procuror pe criterii profesionale şi de competitivitate, cu aplicarea principiului transparenţei în cazul acestor promovări”, se arată în nota informativă a proiectului.
Legislaţia actuală prevede că procurorul general este ales de către deputați, la propunerea şefului legislativului, dar nu prevede nicio procedură de desemnare a acestuia de către preşedintele Parlamentului.
În acest context, Procuratura Generală consideră necesară completarea Legii cu un nou capitol care ar cuprinde şi statutul Adunării Generale a Procurorilor în calitate de organ suprem de autoadministrare al procurorilor care ar avea menirea de a asigura realizarea practică a principiului autoadministrării procurorilor şi controlul asupra implementării acestuia.
„Se propune şi o competenţă distinctă a acestui for suprem al procurorilor care de rînd cu cele cuprinse în Legea cu privire la Procuratură cum ar fi alegerea procurorilor în Consiliul Superior al Procurorilor, Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar, cuprinde şi alte competenţe, revocarea membrilor Consiliului Superior al Procurorilor, Colegiului de calificare şi Colegiului disciplinar, audierea raportului anual de activitate a Consiliului Superior al Procurorilor, examinarea pentru promovare a unor propuneri legislative, audierea raportului anual de activitate al Procuraturii, examinarea altor chestiuni ce ţin de independenţa, imparţialitatea şi drepturile procurorilor etc”, se mai arată în nota informativă.