Consiliul Municipal Chișinău urmează să se întrunească într-o nouă ședință mâine, 2 aprilie, la ora 10:00, anunță Politik.md. Ședința este o continuare a celei de joi și vineri, când aleșii locali au votat proiectul de lege privind taxele locale, însă nu au putut ajunge la un numitor comun privind bugetul municipal pentru anul curent.
Proiectul în cauză urmează să fie votat în lectură finală, iar în lipsa acestuia, municipalitatea este nevoită să împrumute bani pentru cheltuielile curente. Potrivit edilului, Primăria a luat deja credite de la bănci în valoare de peste 100 de milioane de lei, iar Întreprinderea Municipală Exdrupo a împrumutat 3 milioane de lei.
În acest sens, primarul general de Chișinău va insista pe votul pentru Bugetul municipal, iar această chestiune urmând a fi primul punct de pe ordinea de zi a ședințelor CMC, alături de contractul cu BEI, precum și alte proicte.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE