Fum alb a ieşit pe coşul de la Vatican. Cea mai nouă rundă de vot, care a avut loc miercuri seară, s-a finalizat cu succes: Avem papă!
Fum alb a ieşit, miercuri seară, pe coşul Capelei Sixtine, indicând alegerea noului Papă. Fumul alb a ieşit la ora 19.06 (20.06, ora Moldovei), după al cincilea vot care a avut loc în cadrul Conclavului.
Mare emoţie la Roma, după fumul alb care a anunţat alegerea noului Pontif, notează Agerpres. Au bătut toate clopotele la Vatican şi în toate bisericile din capitala Italiei. Mii de persoane s-au îndreptat către Piaţa Sf. Petru, cu steaguri. Lumea se îmbrăţişa pe străzi.
Numele noului Suveran Pontif nu este încă cunoscut. În scurt timp însă, la balconul Capelei Sixtine va fi făcut celebrul anunţ "habemus papam" şi va fi prezentat noul Suveran Pontif.
Numele şi naţionalitatea noului Pontif vor fi anunţate, în cadrul ceremoniei numite "Habemus Papam", de cardinalul francez Jean-Louis Tauran, în calitate de protodiacon al Bisericii Romano-Catolice.
Ales în a cincea rundă de scrutin, noul Suveran Pontif a fost desemnat într-unul din cele mai scurte conclave, fat remarcabil având în vedere ca nu se detaşase niciunul dintre cardinalii papabili. Prin comparaţie, Benedict al XVI-lea al fost ales la al patrulea scrutin în 2005, dar el se detaşase ca lider pe lista papabililor. Papa Ioan Paul al doilea a fost ales la al optulea scrutin în 1978, devenind primul papă neitalian în 455 de ani.
După ce fumul a ieşit pe hornul Capelei Sixtine, clopotele au bătut la Vatican aşa cum se întâmplă într-o zi de sărbătoare, după ce fumul alb a ieşit miercuri pe hornul Capelei Sixtine la ora locală 19:05, semnalând că cei 115 cardinali reuniţi în Conclav au ales liderul celor 1,2 miliarde de catolici din întreaga lume, relatează Associated Press şi AFP, citate de Realitatea.net.
Conclavul a fost convocat după ce Papa Benedict al XVI-lea a renunţat luna trecută la Pontificat, provocând agitaţie în Biserica catolică, gest care a scos la suprafaţă şi diviziunile în rândul cardinalilor care au primit sarcina de a găsi un lider capabil să lupte birocraţia coruptă a Vaticanului, dar şi care să poată revigora catolicismul într-o perioadă de expansiune a secularismului.
Un favorit, potrivit martorilor, este cardinalul arhiepiscop de Milano, Angelo Scola, care ar primi voturi din Europa şi Statele Unite.
Alţi favoriţi sunt cardinalul arhiepiscop de Sao Paulo, Odilo Pedro Scherer, care ar avea sprijinul Curiei, şi cardinalul din Quebec, Marc Ouellet, binecunoscut în America Latină şi fost "ministru" al Papei Benedict al XVI-lea însărcinat de conducerea Congregaţiei Episcopilor.
Doi americani sunt, de asemenea, citaţi, capucinul Sean O'Malley, din Boston, recunoscut pentru poziţia sa fermă împotriva pedofiliei, precum şi mediatizatul şi strălucitorul Dolan. Însă aceşti doi favoriţi au probabil neşansa că provin din cea mai mare putere politică şi economică a lumii.
Următorul papă va putea, potrivit tradiţiei, să îşi aleagă numele pe care îl va purta în perioada pontificatului său, numele unui predecesor sau unui sfânt fiind opţiunile care se vor oferi celui de-al 266-lea Suveran Pontif din istorie, relatează AFP.
Regula stabileşte ca succesorul Apostolului Petru pe tronul Bisericii să îşi aleagă numele imediat ce a fost ales de către cardinalii reuniţi în Conclav.
Apoi numele noului Suveran Pontif va fi proclamat în faţa mulţimii, la Roma, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, de către cardinalul protodiacon după pronunţarea celebrei formule latine "Habemus Papam".

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE