Despre aceasta a anunțat acum câteva minute chiar deputatul, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit lui Sârbu decizia sa vine în contextul unor conflicte interioare din cadrul partidului, dar a menționat că va rămâne și în continuare fidel unei guvernări de stânga.
Deputatul a anunțat că deocamdată nu va adera la vreo altă formațiune ci va rămâne în calitate de deputat independent.
„În condițiile în care oamenii așteaptă o bucată de pâine, se impune un Guvern de stânga. Acum 6 luni, m-am gândit de a părăsi scena politică, dar după mai multe discuții, am înțeles că trebuie să lupt pentru interesele oamenilor”, a declarat Sergiu Sârbu.
Politicianul, însă a ținut să mulțumească fostului său lider de partid și nu a ezitat să-l laude. „Vreau să aduc sincere mulțumiri liderului PCRM, Vladimir Voronin pentru susținerea acordată și voi continua să port tot respectul pentru această personalitate deosebită. Am muncit peste 10 ani în echipa comuniștilor. Vreau să declar că am muncit sincer, am muncit cinstit și sper că alegerea mea va fi respectată. Indiferent de supărările și emoțiile provocate de decizia mea manifest un profund respect pentru colegii mei din Partidul Comuniștilor”, a subliniat Sergiu Sârbu.