Liderul PL, Mihai Ghimpu, a venit astăzi cu o propunere șoc pentru Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei. Liberalul a propus astăzi, 30 noiembrie, în cadrul ședinței Parlamentului, ca în cadrul celor două instituții noi, care urmează a fi create în cadrul BNM să fie incluși și membri ai PCRM.
„Aici trebuie să includem și membri ai opoziției. Pentru că astăzi suntem la guvernare, dar mâine putem să fim în opoziție, așa că trebuie să luăm în calcul și acest fapt”, a menționat Mihai Ghimpu.
Președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe, Veaceslav Ioniță s-a declarat nemulțumit de faptul că proiectul de lege în cauză a fost examinat în cadrul comisiei, dar „a fost votat nu precum se votează în Alianță”.
În rezultat deputatul PL, Valeriu Munteanu a solicitat o pauză pentru a discuta acest subiect în cadrul Alianței.
Menționăm, că divergențele au apărut pe marginea proiectului de lege ce ține de crearea a două structuri de control în cadrul BNM. Este vorba despre Comitetul Executiv și Consiliul de Supraveghere al instituției.