Un bărbat din orașul Fălești riscă de la 8 la 15 ani de închisoare, pentru că a înjunghiat mortal o femeie. Tragedia s-a produs la 8 octombrie, în același oraș.
Potrivit MAI, bărbatul a fost reținut la câteva ore, după omor. El este suspectat că ar fi înjunghiat cu un cuțit de bucătărie o femeie de 53 de ani, care în urma traumelor primate, a decedat pe loc.
În dimineaţa zilei de 8 octombrie, în jurul orei 08:30, victima a fost depistată la domiciliu, în Fălești, cu multiple lovituri de cuţit în regiunea cutiei toracice. Cadavrul a fost găsit de vecină.
Cercetările polițienești au stabilit că principalul suspect de comiterea acestui omor este un bărbat, de 36 de ani, anterior judecat pentru diverse infracţiuni şi care se află la evidenţa dispensarului narcologic. Cercetările au stabilit că suspectul cunoștea victima și a fost văzut la ea în vizită de mai multe ori.
În prezent, poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.