Cetățenii R. Moldova vor călători în Turcia fără vize, precum și turcii vor putea veni la noi fără a avea nevoie de acestea. Acest fapt se datorează semnării unui acord dintre cele două state privind abolirea reciprocă a vizelor, anunță Politik.md cu referire la serviciul de presă al Guvernului.

Documentul a fost semnat de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă şi ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Ahmet Davutoglu. Cei doi miniștri au semnat și Memorandumul de înţelegere pentru cooperare între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Academia diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Turcia.
 
De asemenea, a mai fost semnat și Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală a fost semnat de către ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Dorin Recean şi ministrul Afacerilor Interne al Republicii Turcia,İdris Naim Şahin.
 
Protocolul de cooperare în domeniul educaţiei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia a fost semnat de către ministra Educaţiei a Republicii Moldova, Maia Sandu şi ministrul Educaţiei al Republicii Turcia, Ömer Dincer.
 
Protocolul de cooperare în domeniul cartografiei între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării al Republicii Turcia a fost semnat de către ministrul Apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuța şi ministrul Apărării Naţionale, İsmet Yilmaz.
Memorandumul de înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului a fost semnat de către ministrul Mediului al Republicii Moldova, Gheorghe Șalaru şi ministrul Mediului al Republicii Turcia, Erdoğan Bayraktar.
 
Protocolului privind stabilirea unui mecanism pentru consultări periodice asupra procedurii de contractare a lucrărilor şi serviciilor, inclusiv celor de consultanţă în domeniul ingineriei între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova şi Ministerul Economiei al Republicii Turcia a fost semnat de către ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova, Marcel Răducan şi ministrul Economiei al Republicii Turcia, Zafer Çaglayan.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE