Judecătoarea Marina Rusu, prezentă la protestul organizat în fața Parlamentului, a criticat modul în care este realizată reforma justiției și a susținut că magistrații care nu promovează evaluarea trebuie să răspundă pentru faptele lor, în loc să părăsească pur și simplu sistemul.
„Nu trebuie să fie dat voie să plece omul așa bine-mersi. Omul trebuie să aibă consecințe, iar consecințele trebuie să fie pe măsura acțiunilor”, a declarat Marina Rusu, referindu-se la judecătorii care nu trec evaluarea.
Magistrata s-a arătat în dezacord cu modul în care autoritățile prezintă rezultatele reformei, în special atunci când plecarea unor judecători din sistem este prezentată drept un succes.
„Când mulți dintre reformatori ne spun în fața posturilor de televiziune că noi avem rezultate și că rezultatul nostru este că judecătorii toxici nu mai sunt în sistem, eu nu sunt de acord cu asta”, a afirmat Rusu.
Totodată, judecătoarea a subliniat că persoanele care comit infracțiuni trebuie trase la răspundere, indiferent dacă sunt magistrați, procurori, polițiști sau activează în alte domenii. Ea a pledat pentru aplicarea acelorași principii de responsabilitate tuturor profesiilor.
În discursul său, Marina Rusu a abordat și problema salarizării în sistemul judecătoresc. Potrivit acesteia, funcțiile din justiție ar fi remunerate cu zece clase de salarizare mai jos decât funcțiile comparabile din ministere și decât cele ale deputaților.
„Noi salarizăm sistemul de justiție cu zece clase de salarizare mai jos decât funcțiile egale în ministere și la deputați. De ce? Pentru că noi nu înțelegem că acest sistem trebuie să fie sub salarizat?”, a întrebat magistrata.
Rusu a mai menționat că membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar avea salarii de peste 60.000 de lei și a sugerat că susținerea protestului de către aceștia ar fi importantă pentru magistrații care activează în prima instanță și sunt remunerați mai modest.
Declarațiile au fost făcute în contextul protestului din fața Parlamentului, unde magistrații și-au exprimat nemulțumirile legate de situația din sistemul judecătoresc și de condițiile de salarizare.


