Spitalele raionale nu urmează să fie închise odată cu reforma teritorial-administrativă, dă asigurări ministrul Sănătății, Alexandru Gâșnaș. Potrivit oficialului, chiar dacă sistemul medical va fi reorganizat și unele servicii vor fi regionalizate, spitalele existente vor continua să funcționeze, iar autoritățile analizează mai multe scenarii pentru viitorul acestora.

Ministrul susține că este prea devreme pentru a vorbi despre o formulă definitivă de reorganizare, însă una dintre direcțiile discutate este instituirea unui management comun pentru anumite spitale sau modificarea structurii serviciilor oferite.

Întrebat dacă spitalele regionale existente vor fi închise în forma actuală, Alexandru Gâșnaș a răspuns categoric: „Cert”, precizând că există mai multe opțiuni și scenarii de reorganizare.

„Acum, la moment, este precoce, dar discutăm de un management comun al instituțiilor sau reorganizarea cu alte scenarii ce țin de reabilitare, îngrijiri calitative, chirurgii de-o zi, alte tipuri de servicii care trebuie să fie aproape de cetățeni”, a declarat ministrul.

Astfel, reforma teritorial-administrativă nu ar urma să însemne dispariția spitalelor raionale, ci o eventuală schimbare a modului în care acestea sunt administrate și a serviciilor pe care le oferă.

În același timp, Ministerul Sănătății pregătește regionalizarea serviciilor medicale care necesită echipe multidisciplinare și un nivel înalt de specializare. Centrele pentru accidente vasculare cerebrale și cele pentru sindroame coronariene acute, inclusiv infarctul miocardic, urmează să fie concentrate în spitalele regionale.

„Noi vom regionaliza serviciile, ceea ce necesită echipe multidisciplinare. Acestea vor fi spitalele regionale”, a explicat Gâșnaș.

Serviciile medicale de cea mai înaltă complexitate vor rămâne concentrate la nivelul centrelor medicale din Chișinău. Potrivit ministrului, va fi stabilit și un mecanism clar de transfer al pacienților din spitalele regionale către instituțiile de nivel terțiar.

În schimb, autoritățile vor să păstreze cât mai aproape de comunități serviciile medicale care nu necesită infrastructură și expertiză de nivel înalt. Este vorba inclusiv despre consultații, chirurgie de o zi, reabilitare și alte servicii care pot fi oferite în teritoriu.

„Oamenii nu trebuie să alerge după anumite servicii pentru perfuzii sau chirurgii de-o zi, sau anumite consulturi”, a declarat ministrul, menționând că autoritățile vor extinde și utilizarea telemedicinei.

O cartografiere completă a serviciilor medicale urmează să fie făcută până în luna decembrie. Atunci Ministerul Sănătății va decide ce servicii va păstra fiecare instituție și cum va fi configurată noua structură a sistemului medical.

Prin urmare, mesajul ministrului este că reforma teritorial-administrativă nu presupune închiderea spitalelor raionale, ci reorganizarea și redistribuirea serviciilor, cu păstrarea asistenței medicale cât mai aproape de populație.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE