Șoferii ar putea avea parte de reguli mai stricte în ceea ce privește parcarea în orașe. Autoritățile locale vor putea introduce parcări publice cu plată, vor avea dreptul să blocheze roțile mașinilor pentru care nu a fost achitată parcarea și să evacueze ulterior vehiculele care nu sunt eliberate. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege privind mobilitatea urbană durabilă, aprobat de Guvern și transmis Parlamentului pentru examinare.

Potrivit documentului, consiliile locale vor stabili regulile de utilizare a parcărilor și tarifele pentru parcare, deblocarea roții și evacuarea automobilelor. În același timp, autoritățile vor putea introduce abonamente, reduceri sau scutiri pentru anumite categorii de șoferi.

Neachitarea parcării sau încălcarea regulilor de utilizare va fi considerată contravenție. Dacă șoferul sau proprietarul nu este prezent, autoritățile vor putea bloca roata automobilului. Dacă acesta nu solicită deblocarea în termenul stabilit de regulamentul local, mașina va putea fi evacuată, dar nu mai devreme de 72 de ore de la blocare.

Factura pentru această operațiune va reveni proprietarului sau utilizatorului mașinii. Acesta va trebui să achite costurile pentru deblocarea roții, evacuare și depozitare, însă plata acestor cheltuieli și a amenzii nu îl va scuti de achitarea parcării pentru perioada în care automobilul a rămas în parcare.

Proiectul introduce și o procedură pentru mașinile abandonate. Un automobil va putea fi considerat abandonat dacă se află în același loc de cel puțin șase luni pe un teren al statului sau al autorității locale și există motive rezonabile să se creadă că proprietarul a renunțat la el.

Proprietarul identificat va primi o somație și va avea 15 zile pentru a-și ridica automobilul. În cazul în care proprietarul nu poate fi identificat, autoritatea va afișa o înștiințare pe mașină și va publica informațiile despre aceasta, acordând același termen pentru revendicare.

Dacă vehiculul este evacuat și nu este revendicat timp de 60 de zile, autoritatea locală va putea cere instanței transmiterea automobilului în proprietatea localității. Mașina nu va trece însă automat în proprietatea autorității, fiind necesară o hotărâre judecătorească definitivă.

Proiectul prevede și o garanție pentru foștii proprietari. Dacă automobilul este vândut ulterior, aceștia vor putea solicita, timp de trei ani, diferența dintre suma obținută din vânzare și cheltuielile suportate de autoritatea locală.

Banii colectați din parcările publice cu plată ar urma să fie direcționați cu prioritate către modernizarea și extinderea parcărilor, infrastructura rutieră, siguranța circulației, subvenționarea transportului public și dezvoltarea sistemelor inteligente de gestionare a traficului.

Pentru Chișinău și Bălți sunt prevăzute Planuri de Mobilitate Urbană Durabilă. În dezvoltarea orașelor, prioritate ar urma să aibă mersul pe jos, bicicleta și transportul public, iar automobilul personal va fi lăsat pe ultimul loc. Proiectul prevede și introducerea limitei de 30 km/h pe anumite sectoare, în special în apropierea școlilor și în zonele cu trafic pietonal intens.

Necesitatea unor asemenea măsuri este argumentată și prin creșterea numărului de automobile. Potrivit notei informative, parcul auto al Republicii Moldova a crescut de la aproximativ 1,2 milioane de vehicule în 2023 la peste 1,35 milioane în prima jumătate a anului 2025. În septembrie 2025, în Chișinău erau înregistrate peste 387 de mii de vehicule, iar în Bălți – peste 57 de mii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE