Zahărul s-ar putea scumpi cu aproximativ 11% la raft dacă TVA pentru acest produs va fi majorată de la 8% la 20%, avertizează Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZM). Producătorii susțin că majorarea fiscală vine într-un moment extrem de dificil pentru sector și ar putea pune în pericol inclusiv investițiile europene realizate în industria zahărului.

UPZM cere Parlamentului să reexamineze decizia de majorare a cotei TVA, care ar crește cu 150% față de nivelul actual.

„Majorarea TVA nu vine izolat, ci însoțită de un cumul de alți factori cu impact negativ asupra sectorului. Taxa pe valoare adăugată majorată se suprapune costurilor energetice ridicate, anilor agricoli dificili, presiunii importurilor nereglementate din Serbia și Belarus și lipsei sprijinului promis agricultorilor”, susține directoarea executivă a UPZM, Inga Pascal.

Potrivit organizației, efectul ar putea fi resimțit direct de consumatori. UPZM estimează că prețul zahărului la raft ar putea crește cu circa 11%, într-un moment în care populația se confruntă deja cu scumpirea produselor și creșterea costului vieții.

Producătorii atrag atenția și asupra diferenței dintre regimul fiscal propus în Moldova și cotele aplicate în unele state europene. Potrivit UPZM, Germania aplică 7% TVA pentru zahăr, România 11%, Italia 10%, Croația 13%, iar Irlanda 0%.

Organizația susține că majorarea taxei ar putea încuraja micul trafic transfrontalier și comerțul informal, în condițiile în care în unele piețe din regiune zahărul este mai ieftin.

Un alt argument invocat de producători este impactul asupra industriei alimentare. Aproximativ jumătate din zahărul comercializat pe piața internă este utilizat de companiile procesatoare. În cazul acestora, TVA-ul achitat la procurarea zahărului este, în principiu, deductibil, ceea ce înseamnă că majorarea cotei nu se transformă integral în venit suplimentar pentru buget.

UPZM contestă și argumentul potrivit căruia creșterea TVA ar contribui la reducerea consumului de zahăr. Producătorii susțin că, dacă obiectivul este diminuarea consumului excesiv, măsurile ar trebui orientate către produsele cu un conținut ridicat de zahăr, nu către zahărul utilizat ca materie primă în industrie.

În același timp, organizația avertizează că problemele sectorului nu se limitează la fiscalitate. Producătorii se confruntă cu prețuri ridicate la gaze și electricitate, costuri mai mari pentru inputurile agricole, secetă și înghețuri, dar și cu presiunea importurilor.

Potrivit datelor prezentate de UPZM, pierderile celor doi producători de zahăr din Republica Moldova au depășit 330 de milioane de lei în ultimul an financiar.

Sectorul are o capacitate de producție de aproximativ 100.000 de tone de zahăr anual și generează mii de locuri de muncă directe și indirecte. Producătorii avertizează că reducerea activității fabricilor ar lovi în lanț și agricultorii care cultivă sfeclă de zahăr, precum și transportatorii și alte activități conexe.

Mai mult, UPZM susține că în industria zahărului au fost realizate investiții europene de peste 130 de milioane de euro, iar deteriorarea condițiilor de activitate ar putea afecta aceste investiții.

„Împreună, acești factori pun în pericol existența întregii ramuri. În plin proces de aderare la UE, Moldova riscă inclusiv să piardă investițiile europene de peste 130 de milioane de euro realizate în această industrie”, a declarat Inga Pascal.

Producătorii cer Parlamentului să reanalizeze majorarea TVA de la 8% la 20%, avertizând că, în combinație cu celelalte presiuni economice, măsura ar putea duce la scăderea producției locale, reducerea suprafețelor cultivate cu sfeclă și creșterea dependenței Republicii Moldova de importuri.

UPZM insistă că problema nu este doar prețul zahărului la raft, ci riscul ca o întreagă ramură a industriei agroalimentare să-și reducă drastic activitatea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE