Un obiect aerian a pătruns, astăzi, 26 septembrie, în spațiul aerian al Republicii Moldova, fiind detectat de sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale.
Potrivit Serviciului Operații Aeriene, obiectul a intrat în spațiul aerian național la ora 11:16, din direcția localității Stepanivka, regiunea Odesa, Ucraina. Acesta a traversat frontiera de stat în direcția localității Novocotovsc, pe segmentul transnistrean.
Două minute mai târziu, la ora 11:18, obiectul a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova. Acesta a traversat frontiera din direcția localității Pervomaisc, din regiunea transnistreană, îndreptându-se spre localitatea Lîmanske, regiunea Odesa, Ucraina.
Armata Națională califică zborul drept unul neautorizat și precizează că incidentul a fost înregistrat în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei.
Serviciul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații suplimentare privind natura obiectului aerian sau dacă acesta prezenta vreun pericol pentru populație.


