Republica Moldova se află în partea de jos a clasamentului internațional privind obiceiurile de lectură, cu o medie de doar 3,62 cărți citite anual de o persoană și aproximativ 85 de ore petrecute cu lectura.

Datele sunt prezentate într-un sondaj realizat de revista CEOWORLD Consumer Insights în 102 țări, cercetare la care, potrivit publicației, ar fi participat peste 6,5 milioane de persoane.

Diferențele dintre țări sunt considerabile. În Statele Unite, media ajunge la 17 cărți pe an, iar timpul dedicat lecturii este estimat la aproximativ 357 de ore. India urmează cu 16 cărți și 352 de ore, în timp ce în Marea Britanie media este de 15 cărți și circa 343 de ore de lectură anual.

Rusia apare pe locul șapte în clasamentul general, cu o medie de 11 cărți citite într-un an și aproximativ 223 de ore dedicate lecturii.

Și în regiune există diferențe față de Republica Moldova. În Ucraina, media este de 5,29 cărți pe an și 117 ore de lectură, în Georgia – 4,3 cărți și 96 de ore, iar în Armenia – 4,29 cărți și 94 de ore.

Republica Moldova este indicată cu 3,62 cărți citite anual și aproximativ 85 de ore petrecute citind. Sub acest nivel se află Azerbaidjanul, cu 3,25 cărți și 82 de ore, și Kazahstanul, cu 2,77 cărți și 65 de ore.

Raportat la țările cu cele mai ridicate valori din clasament, diferența este considerabilă: un cititor din Republica Moldova ar parcurge, potrivit acestor date, de aproape cinci ori mai puține cărți într-un an decât unul din Statele Unite.

Cifrele reflectă rezultatele sondajului și nu reprezintă o măsurare exhaustivă a tuturor obiceiurilor de lectură din Republica Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE