Motorina devine tot mai scumpă pentru agricultori și transportatori, iar deputatul Partidului Nostru Serghei Ivanov avertizează că majorarea costurilor riscă să se răsfrângă asupra prețurilor produselor agricole. Președintele Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară susține că, de trei săptămâni, prețul angro al motorinei este în creștere, ajungând să fie mai mare decât prețul de la unele benzinării.
„Companiile de transport și agricultorii cumpără deja motorina la prețuri angro mai mari decât cele de la benzinării. Este deja a treia săptămână când motorina angro costă mai mult”, a declarat Ivanov la Exclusiv TV.
Deputatul a dat exemplul propriei companii, care ar fi cumpărat săptămâna trecută motorina cu 35 de lei litrul, față de 33 de lei anterior, în condițiile în care prețul la benzinării era de 32,92 lei.
Potrivit lui Ivanov, scumpirea motorinei începe să lovească direct transportul cerealelor. Transportarea unei tone de cereale de la Bălți la Giurgiulești ar fi ajuns de la aproximativ 500 la aproape 750 de lei.
În același timp, transportatorii solicită tarife de cel puțin 80–90 de bani pentru un kilometru, susține deputatul.
„De ce transportatorii și agricultorii plătesc motorina mai scump decât cei care alimentează la benzinării?”, a întrebat Ivanov.
Deputatul critică și intenția autorităților de a majora în acest an și în anii următori povara fiscală aplicată motorinei. În opinia sa, într-o perioadă în care carburanții se scumpesc, agricultorii și transportatorii ar trebui să beneficieze de o reducere a poverii fiscale, nu de taxe suplimentare.
Ivanov a pus la îndoială și justificarea unei eventuale majorări urmate ulterior de o reducere a poverii fiscale.
„De să majorezi, dacă mai apoi o să vrei să o reduci?”, a întrebat deputatul.
Potrivit lui Ivanov, creșterea costurilor cu motorina se va reflecta în lanț asupra transportului și, în final, asupra prețurilor cerealelor și altor produse agricole.


