Scandalul din jurul tarifelor la gaz capătă o nouă dimensiune. După ce președintele Parlamentului, Igor Grosu, a acuzat conducerea Moldovagaz de salarii exagerate și costuri interne care împovărează factura consumatorilor, directorul companiei, Vadim Ceban, a reacționat public și a respins afirmațiile, susținând că șeful Legislativului a fost informat greșit.
Igor Grosu a declarat că opoziția exploatează politic subiectul scumpirii gazelor fără să propună soluții și a susținut că una dintre problemele reale o reprezintă costurile de distribuție, care însumează aproximativ trei lei din tariful final al gazului. Potrivit acestuia, în această componentă sunt incluse și salariile celor aproximativ 5.000 de angajați ai Moldovagaz.
În același context, Grosu a afirmat că directorul general al Moldovagaz, Vadim Ceban, ar încasa aproximativ 400.000 de lei pe lună, iar vicepreședinții companiei circa 300.000 de lei lunar. Totodată, acesta a declarat că asistenta directorului general ar avea un salariu de aproximativ 83.000 de lei.
La scurt timp, Vadim Ceban a respins aceste informații și a precizat că salariul său este de aproximativ 150.000 de lei, fiind aprobat de acționarii Moldovagaz.
„Din sursele publice am cunoscut că domnul Igor Grosu a fost informat incorect despre salariul meu și al unor colegi din echipa Moldovagaz. Salariul meu constituie circa 150.000 de lei și este aprobat prin decizia acționarilor Moldovagaz”, a declarat Ceban.
Șeful Moldovagaz a explicat că remunerația reflectă responsabilitatea administrării celei mai extinse infrastructuri de transport și distribuție a gazelor naturale din Republica Moldova, precum și rolul companiei în asigurarea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană.
Totodată, Ceban a ținut să precizeze că rețelele de transport sunt operate în prezent de o altă companie, în baza deciziilor regulatorului, deși Moldovagaz rămâne proprietarul acestora.
În privința salariilor vicepreședinților și ale altor angajați, directorul Moldovagaz a spus că nu poate face publice aceste informații, întrucât țin de datele personale ale acestora, însă a subliniat că valorile prezentate de Igor Grosu sunt „mult mai mari decât cele reale”.
Vadim Ceban a adăugat că Moldovagaz este deschisă să ofere președintelui Parlamentului toate informațiile și clarificările necesare privind activitatea companiei.


