Premierul Vasile Tofan propune lansarea treptată a Pilonului II de pensii în Republica Moldova, un sistem bazat pe conturi individuale administrate privat, care ar urma să fie alimentat inclusiv din veniturile obținute din valorificarea activelor statului.
Șeful Executivului susține că una dintre soluțiile pentru modernizarea sistemului de pensii este valorificarea activelor publice subutilizate sau administrate ineficient.
„Soluția ar fi să fim mai ambițioși în ceea ce ține de vânzarea activelor statului care sunt subutilizate, care în unele cazuri sunt chiar abuzate. Poate, din veniturile din aceste privatizări, să acoperim găurile din sectorul de pensii”, a declarat Tofan.
Premierul a explicat însă că scopul nu este finanțarea cheltuielilor curente, ci crearea bazei pentru un nou mecanism de economisire pentru pensie.
„Programul cu care aș vrea să vin este să punem baza unui viitor Pilon II de pensii”, a precizat acesta.
Potrivit lui Tofan, sistemul ar urma modelul aplicat în mai multe state europene și ar avea trei componente: pensia garantată de stat (Pilonul I), un cont individual de pensie administrat de un fond privat (Pilonul II) și un pilon opțional de economisire suplimentară (Pilonul III).
„Fiecare moldovean ar avea propriul portofel de pensii, unde s-ar acumula banii, iar în fiecare zi ar putea vedea cât a economisit pentru viitoarea pensie”, a explicat premierul.
Vasile Tofan a subliniat că fondurile pentru Pilonul II nu ar urma să provină din majorarea contribuțiilor sociale sau din taxe suplimentare, ci din valorificarea transparentă a activelor statului.
„Banii de acolo nu vin din suprataxare, peste ceea ce plătim astăzi la CNAS, ci din realizarea activelor statului, de o manieră transparentă”, a afirmat șeful Guvernului.
Premierul a recunoscut că implementarea unui astfel de sistem depinde și de încrederea populației în administrarea fondurilor private, în contextul experiențelor negative prin care au trecut cetățenii de-a lungul timpului.


